VIATA PSIHICA A OMULUI

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

VIATA PSIHICA A OMULUI

Mesaj  Lucica la data de Mier Noi 10, 2010 6:56 pm

1. NOTIUNEA DE PSIHIC SI CONDITIA VIETII PSIHICE.
Faptul de a fi animate nu-1 atribuim propriu-zis decat organismelor vii mobile. Psihicul1 sta in cea mai intima relatie cu miscarea libera, in cazul organismelor imobile, solid inradacinate, cu greu s-ar putea vorbi de o viata psihica, aceasta fiindu-le, de altfel, absolut de prisos. Sa reflectam numai ce absurditate ar reprezenta faptul de a atribui sentimente si ganduri unei plante imobile care, asteptandu-se la vreo suferinta, nu ar putea sa se deplaseze in nici un fel spre a se pune la adapost; cum sa admitem ca planta ar avea ratiune sau libera vointa, din moment ce acestea sunt din capul locului excluse? Vointa, ratiunea plantei ar ramane vesnic sterile.
Vedem, prin urmare, cat de neta este deosebirea dintre planta si animal, data fiind absenta sau prezenta vietii psihice, si observam numaidecat uriasa insemnatate pe care o are conexiunea dintre miscare si viata psihica. Rezulta ca in dezvoltarea vietii psihice trebuie inclus tot ceea ce tine de miscare, ceea ce poate fi legat de dificultatile unei deplasari si ca viata psihica este chemata sa elaboreze previziuni, sa acumuleze experienta, sa dezvolte o memorie, facandu-le utile pentru practica dinamica a existentei.
Putem stabili astfel, in primul rand, ca dezvoltarea vietii psihice este corelata cu miscarea si ca progresul functiilor psihice este conditionat de aceasta libera mobilitate a organismului, intrucat mobilitatea este excitanta, ea care si stimuleaza dezvoltarea tot mai intensa a vietii psihice. Sa ne imaginam o persoana careia i s-a interzis orice miscare; intreaga sa viata psihica ar fi condamnata la stagnare. „Numai libertatea zamisleste colosi, pe cand constrangerea perverteste si ucide."
2. FUNCTIA ORGANULUI PSIHIC. Daca privim din acest punct de vedere functia vietii psihice, devine limpede faptul ca ne gasim aici in prezenta dezvoltarii unei capacitati native, menita sa reprezinte un organ de atac, de aparare sau de securitate, un organ de protectie, dupa cum situatia organismului viu impune ofensiva sau defensiva. Asadar, nu putem vedea in viata psihica decat un complex de masuri ofensive si defensive, prin care se actioneaza asupra lumii spre a se asigura mentinerea organismului uman si dezvoltarea sa. Aceasta conditie fiind stabilita, survin altele, importante pentru intelegerea a ceea ce vrem noi sa definim a fi psihicul. Nu ne putem imagina o viata psihica izolata, ci numai una legata de tot ceea ce o inconjoara, receptand excitatiile venite din afara si raspunzandu-le intr-un fel sau altul, dispunand de posibilitatile si de fortele necesare asigurarii organismului, in lupta sau in alianta cu mediul ambiant, pentru a-i garanta existenta.
Conexiunile care ni se deschid acum in fata ochilor sunt multiple si diverse. Ele privesc in primul rand organismul insusi, specificul omului, corporalitatea sa, avantajele si inconvenientele. Dar acestea nu sunt decat notiuni relative, deosebirea fiind mare, dupa cum cutare sau cutare forta sau un anumit organ prezinta un avantaj sau un inconvenient, ca rezultat al situatiei in care se afla individul. Este astfel cunoscut ca, intr-un anumit sens, piciorul omului este o mana atrofiata. Pentru un animal catarator, de exemplu, faptul acesta ar fi un grav inconvenient, dar pentru om, care umbla pe sol, avantajul este de asa natura incat nimeni nu ar dori sa aiba, in loc de picior, o mana ca toate mainile. in general constatam,in viata personala, ca si in viata tuturor popoarelor, ca inferioritatile valorice (Min-derwertigkeiten) nu sunt de interpretat ca si cum ele ar ascunde in ele toate inconvenientele, totul depinzand de situatie. Banuim ca un teren extrem de vast se deschide investigatiilor referitoare la raporturile existente intre viata psihica a omului si ansamblul cerintelor naturii cosmice, cum sunt alternanta zilei cu noaptea, intensitatea radiatiei solare, mobilitatea atomilor etc. insesi aceste influente se afla in cea mai intima relatie cu originalitatea vietii noastre psihice.
3. FINALITATEA IN VIATA PSIHICA. Ceea ce putem sesiza inainte de toate din impulsurile psihice este tocmai miscarea insasi, indreptata spre un scop. De aceea trebuie spus ca am comite un paralogism daca ne-am reprezenta psihicul omului ca pe un tot static; dimpotriva, ni-1 putem reprezenta doar sub forma unor forte dinamice care pornesc de la o baza unica si tind spre un scop unic. Chiar si in notiunea de adaptare gasim aceasta nazuinta spre scop. Viata psihica este de neconceput fara un scop catre care are loc miscarea, dinamica, scopul fiind parte componenta a vietii psihice.
Asadar, viata psihica a omului este determinata de un scop. Nici un om nu poate gandi, simti, voi sau chiar visa fara ca toate acestea sa fie determinate, conditionate, limitate, dirijate de un scop care ii sta in fata. Acesta rezulta aproape de la sine in legatura cu trebuintele organismului fata de lumea exterioara si in legatura cu raspunsul pe care organismul il are de dat in mod necesar in aceasta privinta. Fenomenele corporale si psihice ale omului corespund acestei viziuni fundamentale. O dezvoltare psihica nu este de conceput decat in cadrul pe care l-am descris, ca o dezvoltare indreptata spre un scop oarecare, generat de fortele aratate. Scopul poate avea un caracter mobil sau poate fi un scop fix.
Toate fenomenele psihice pot fi concepute drept o pregatire pentru ceva ce trebuie sa se intample. Se pare ca organismul psihic (das seelische Organ) nu poate fi altfel considerat decat ca avand in fata sa un scop, psihologia individuala privind toate fenomenele psihicului uman prin prisma dirijarii lor spre un scop.
Daca cunoastem telul unui om si suntem informati intrucatva asupra lumii in care el traieste, atunci cunoastem si semnificatia actelor sale expresive si le putem interpreta in contextul pregatirii pentru atingerea acelui tel. Stim ce actiuni urmeaza sa intreprinda acest om, asa cum stim ce drum urmeaza o piatra cand o lasam sa cada de la o inaltime data. Numai ca psihicul nu se supune nici unei legi naturale, deoarece scopul care ii sta inainte nu este imuabil, ci schimbator. Dar cand cineva intrezareste un scop, miscarea psihica are loc in mod necesar, ca si cum ar guverna aici o lege a naturii, dupa care suntem constransi sa actionam. Cu toate acestea, in viata psihica nu exista nici o legitate naturala, in acest domeniu omul insusi facandu-si legile. Daca ulterior acestea ii apar drept niste legi ale naturii, este o iluzie de ordin cognitiv; crezand in stabilitatea lor, in modul lor determinat de a actiona, voind sa le confirme ca atare, insasi mana omului intra aici in joc. Daca, de exempllu, cineva intentioneaza sa picteze un tablou, vom putea observa la el intregul comportament al omului care are in fata ochilor un asemenea scop. El va face toate operatiile cu o consecventa absoluta, ca si cum ar fi vorba de o lege a naturii. Este el insa constrans sa picteze acest tablou?
Exista, prin urmare, deosebire intre actele naturii si acelea ale vietii psihice a omului. Decurg de aici litigiile cu privire la libertatea de vointa a omului, care astazi par a-si gasi rezolvarea in admiterea faptului ca vointa umana nu ar fi libera. Este drept ca ea isi pierde libertatea de indata ce se leaga de un scop. Si cum scopul provine atat de adesea din conditionarea cosmica, animala si sociala a omului, fireste ca viata sa psihica trebuie sa ne apara ca supunandu-se unor legi inflexibile. Dar atunci cand, de exemplu, se neaga si se combate conexiunea sa cu colectivitatea, cand se refuza adaptarea teoriei la fapte, toate aceste conformitati la lege pe care le prezinta viata psihica sunt suprimate si apare o noua legitate, conditionata chiar de noul scop. intr-un mod analog, legea colectivitatii nu mai actioneaza asupra unui om care si-a pierdut speranta in viata si care cauta sa lichideze cu toti semenii sai. Se impune, deci, sa subliniem ca numai stabilirea unui scop face ca in viata psihica sa se produca cu necesitate miscarea.
Este posibil si procedeul invers, anume ca, pornind de la sco-puj aflat in fata unui om, sa tragem concluzii cu privire la actiunile sale. La drept vorbind calea aceasta este mai importanta, deoarece multi oameni inca nu si-au clarificat scopul. De fapt aceasta si este calea obisnuita pe care trebuie s-o urmam in edificarea stiintei noastre, care are ca obiect cunoasterea omului. Ea nu este insa la fel de simpla ca prima, dat fiind faptul ca actiunile oamenilor comporta interpretari multiple. Putem, de altfel, sa luam in considerare si sa comparam mai multe acte ale unui om, sa trasam vectori. Putem ajunge la descifrarea caracterului unui om incercand sa legam printr-o linie atitudinile, formele sale de manifestare in doua puncte diferite ale vietii acestui om. Punem in felul acesta stapanire pe un sistem a carui aplicare da impresia unei orientari unitare2. Putem astfel descoperi ca o structura infantila de comportament se regaseste, adesea intr-un mod surprinzator, pana la varste foarte inaintate. Un exemplu ne va lamuri:
Un barbat in varsta de 30 de ani, extraordinar de zelos, a obtinut, in pofida greutatilor intampinate, bune rezultate si a devenit o persoana de prestigiu. Prezentandu-se la medic intr-o stare de accentuata depresiune psihica, el acuza dezgustul fata de munca si viata. Era pe cale de a se logodi, dar privea viitorul cu o mare neincredere, il chinuia o cumplita gelozie si exista riscul de a strica logodna. Faptele invocate de dansul nu erau prea convingatoare; fetei nu-i putea de fapt aduce nici un repros. Bizara neincredere pe care o manifesta ne dadea de banuit ca facea parte din acei oameni, nu putini la numar, care se confrunta cu semenii lor, se simt atrasi de ei, dar in acelasi timp adopta o pozitie ofensiva si, otraviti de suspiciune, distrug tocmai ceea ce vor sa edifice. Ca sa tragem vectorul de care am vorbit mai sus, este necesar sa punem in evidenta o intamplare din viata sa si sa incercam sa o comparam cu pozitia sa actuala. Potrivit experientei noastre, este necesar sa avem in vedere impresiile din prima copilarie, stiind prea bine ca ceea ce aflam in legatura cu aceasta nu suporta totdeauna rigorile unui examen obiectiv. Prima sa amintire din copilarie era urmatoarea: era la piata, cu mama si cu fratele sau mai mic. in imbulzeala, mama 1-a luat in brate pe el, cel mai mare. Cand si-a dat apoi seama de greseala, 1-a lasat jos si 1-a luat in brate pe celalalt, pe cand el, tulburat, abia se tinea in urma ei. Avea pe atunci patru ani. Dupa cum se poate observa, evocand aceasta amintire, el face sa rasune coarde similare cu acelea pe care le-am auzit atunci cand isi descria suferinta: el nu-i sigur ca este cel preferat si nu poate suporta ideea ca preferatul sa fie altcineva. Cand i se atrage atentia asupra acestei stari de lucruri, este extrem de surprins si recunoaste indata relatia stabilita.
Scopul spre care sunt indreptate actiunile prin care se exprima un om ni se contureaza cu claritate daca tinem seama de impresia produsa copilului de lumea exterioara. Idealul, telul existential al omului se formeaza inca din primele sale luni de viata, dat fiind faptul ca acele impresii primare, carora copilul le raspunde fie cu bucurie, fie cu nemultumire, indeplinesc un rol cardinal in evolutia sa, prefigurandu-i imaginea despre lume. Cu alte cuvinte, bazele factorilor vietii sale psihice, accesibili pentru noi, se si pun pe cand copilul mai este inca in scutece. in continuare, acestea sunt necontenit perfectionate, fiind transformabile si susceptibile de a suferi multiple influente. Schimbarile cele mai diverse au loc ca urmare a faptului ca il obligam pe copil sa ia anumite atitudini, ca raspuns la cerintele vietii.
Nu se poate sa nu dam dreptate, asadar, acelor cercetatori care sustin ca trasaturile de caracter ale unui om se recunosc de pe cand copilul este inca sugar, de unde multi trag concluzia ca avem de-a face cu un fenomen psihic ereditar. Sa ne fie insa permis sa consideram ca este prejudiciabila pentru colectivitate ideea dupa care caracterul omului ar fi mostenit de la parinti, ceea ce il impiedica pe educator sa se consacre cu incredere misiunii sale. Observatie intarita prin faptul ca ideea caracterului innascut serveste cel mai adesea celui care o invoca pentru a se degaja de responsabilitatea ce-i revine, contravenind astfel, fireste, indatoririlor educatiei.
O conditie esentiala care participa la structurarea scopului este aceea care actioneaza prin intermediul influentei exercitate de cultura. Ea instituie, ca sa spunem asa, o bariera de care forta copilului nu inceteaza de a se lovi, pana ce gaseste o cale care i se pare practicabila, fagaduindu-i realizarea dorintelor si, pentru viitor, securitatea si adaptarea. Curand vom putea recunoaste cat de trainica este securitatea la care copilul ravneste si cata securitate ii garanteaza sacrificarea pe altarul culturii. Nu este pur si simplu o asigurare impotriva pericolului, ci, ca intr-o masina bine pusa la punct, se adauga si un alt coeficient de securitate, care poate garanta inca si mai bine mentinerea organismului uman. Copilul si-1 procura pretinzand, in afara de cota de securitate data, de satisfacerea instinctelor sale, un anumit supliment care depaseste necesarul simplei sale conservari, al dezvoltarii sale armonioase. Prin aceasta isi face loc in viata sa psihica o noua dinamica. Linia de orientare pe care o observam aici foarte deslusit este aceea a vanitatii3. Copilul vrea, intocmai ca un adult, sa obtina mai mult decat toti ceilalti, aspirand la o superioritate care va trebui sa-i aduca acea securitate si adaptare si sa i le garanteze, asa cum i s-au infatisat initial ca scop. in felul acesta el talazuie si in viata sa psihica se isca o agitatie care adesea se accentueaza. Ne putem reprezenta, de exemplu, ca influentele cosmice, eventual, obtin prin constrangere o reactie mai puternica. Sau cand, aflat in fata primejdiei, omul se infricoseaza4, necre-zandu-se la inaltimea misiunilor sale, vom observa din nou o scadere de tonus, ceea ce inseamna ca se afirma inca si mai limpede nevoia de superioritate (die Forderung nach Uberlegenheit).
Se poate intampla ca in acest caz fixarea scopului sa aiba loc in asa fel incat individul sa incerce prin aceasta sa scape de dificultati. Se poate constata aparitia unui om care sa intruchipeze ceva cat se poate de omenesc, tipul de om care, aflat la ananghie, fie ca da inapoi cuprins de teama, fie ca incearca sa se refugieze in vreun coltisor linistit, spre a evita, cel putin provizoriu, conformarea la cerintele care i se impun. Aceasta ne da posibilitatea sa intelegem ca reactiile psihicului uman nu au nicidecum un caracter definitiv, ele neputand fi decat raspunsuri provizorii, care nu pot revendica o deplina exactitate. indeosebi in ceea ce priveste dezvoltarea psihicului copilului, caruia nu trebuie sa-i aplicam aceeasi masura ca adultilor, se cuvine sa luam aminte ca avem de-a face cu fixarea unor scopuri absolut provizorii. in cazul copilului, trebuie sa privim mai departe si sa ne reprezentam unde l-ar putea duce forta pe care o vedem actionand in el. Iar daca ne transpunem in sufletul copilului, intelegem clar ca aceste manifestari ale fortei sale nu reflecta altceva decat hotararea sa mai mult sau mai putin ferma de a se adapta definitiv la prezent si viitor. Starea de spirit inerenta acestei tendinte poate fi orientata diferit. O directie o constituie optimismul, copilul avand incredere in puterea sa de a se achita de sarcinile care-i revin. Optimismul se va manifesta prin trasaturi de caracter proprii omului care considera ca sarcinile sale sunt rezolvabile. De partea opusa se situeaza trasaturile care tin de pesimism. Daca reflectam asupra scopului unui copil care nu se crede capabil sa-si duca la bun sfarsit sarcinile, ne putem reprezenta in acelasi timp ceea ce se petrece in sufletul unui astfel de copil. Descoperim aici sovaiala, timiditatea, inchiderea in sine, neincrederea si toate celelalte trasaturi prin care cel slab incearca sa se apere. Scopul sau este in afara granitelor posibilului, departe in spatele frontului vietii.

_________________________________________________
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Daca intr-o zi iti vine sa plangi,cauta-ma!Nu promit sa te fac sa razi,dar voi plange alaturi de tine! Daca intr-o zi iti vine sa fugi,cauta-ma! Nu promit sa te opresc,dar voi fugi alaturi de tine! Daca itr-o zi ma cauti si nu iti raspund,vino! Poate am eu nevoie de tine!
avatar
Lucica
FONDATORI
FONDATORI

Mesaje : 739
Data de inscriere : 14/10/2010
Varsta : 39
Localizare : OLT

http://olteanca.forumulmeu.ro

Sus In jos

Re: VIATA PSIHICA A OMULUI

Mesaj  Lucica la data de Joi Dec 30, 2010 3:11 am

Importanţa unei gândiri pozitive

Se întâmplă să auzi la radio/televizor sau să citeşti în vreo revistă că… „trebuie să gândim pozitiv”. Chiar şi părinţii sau prietenii ne sfătuiesc uneori „să gândim pozitiv”. Dar despre ce este vorba, de fapt? A gândi pozitiv implică, în mod necesar, o atitudine faţă de o situaţie aparte în care te afli. Atitudinea pozitivă pe care o poţi manifesta, la un moment dat, în cursul existenţei, poate fi interpretată şi ca semn al maturizării personalităţii tale. Iată-te străduindu-te să rezolvi o problemă nouă, fără a te putea folosi de experienţa anterioară; şi te gândeşti: „Am să încerc această variantă, iar, dacă nu-mi iese, voi încerca şi o a doua variantă; de fapt, încerc până ce reuşesc!”. Astfel dovedeşti că gândeşti pozitiv, altfel spus, că-ţi asumi respectiva situaţie, că te preocupă găsirea rezolvării, că eşti deschis unor opţiuni numeroase, că eşti calm, stăpân pe sine, că nu dramatizezi în mod exagerat, că nu excluzi nici posibilitatea unor eşecuri repetate până la reuşita finală, că eşti conştient că încercarea ta este, în fond, o experienţă din care poţi învăţa. Orice obstacol neprevăzut, orice neclaritate ivită poate însemna, la un moment dat, un motiv de frustrare, de nemulţumire, de îngrijorare, de multe ori de anxietate, de disperare şi nesiguranţă. Însă nu trebuie să constituie un motiv de abandonare a propriilor noaste resurse, a curajului, a speranţei că există o cale, a acelei credinţe intime în noi înşine, în propria valoare.
În viaţă vine un moment care este resimţit ca dificil, dureros chiar, poate absurd, iar ultimul lucru de care ai avea nevoie atunci este să-ţi se spună, sec: „Gândeşte pozitiv!”. Deşi bine intenţionate, aceste cuvinte pot răni, dacă sunt spuse pe un ton de comandă, în grabă, într-un loc nepotrivit şi/sau într-un moment nepotrivit. Unii oameni se străduiesc şi reuşesc să gândească pozitiv doar în anumite momente ale vieţii lor. Pentru alţii, în schimb, modul propriu de a gândi pozitiv devine un stil de viaţă. Desigur, şi unii, şi alţii au în comun faptul că se străduiesc să-şi facă viaţa mai frumoasă şi mai uşoară. Gândiţi-vă, de exemplu, cât de greu poate să-i fie unui bolnav de cancer să accepte îndemnul „gândeşte pozitiv!”. Şi, totuşi, poate că el a învăţat să o facă. Dovadă este faptul că-l întâlneşti într-o secţie de spital, unde s-a internat pentru că a avut tăria să-şi asume situaţia-limită cu care se confruntă şi a înţeles că are nevoie de ajutor specializat pentru a o depăşi, că a avut curajul să accepte şi intervenţii medicale dureroase şi care nu prezentau, poate, întotdeauna, garanţia unei vindecări definitive, că a învăţat să-şi stabilească obiective rezonabile. În fond, de la un astfel de om poţi învăţa că a gândi pozitiv, într-o lume care devine din zi în zi mai complicată, este o lecţie de demnitate şi curaj. (psih. Gabriela Clement)

_________________________________________________
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Daca intr-o zi iti vine sa plangi,cauta-ma!Nu promit sa te fac sa razi,dar voi plange alaturi de tine! Daca intr-o zi iti vine sa fugi,cauta-ma! Nu promit sa te opresc,dar voi fugi alaturi de tine! Daca itr-o zi ma cauti si nu iti raspund,vino! Poate am eu nevoie de tine!
avatar
Lucica
FONDATORI
FONDATORI

Mesaje : 739
Data de inscriere : 14/10/2010
Varsta : 39
Localizare : OLT

http://olteanca.forumulmeu.ro

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum